Ce este SEO tehnic și de ce este important?
SEO (Search Engine Optimization) este procesul prin care site-urile web sunt optimizate pentru a obține o vizibilitate mai mare în rezultatele motoarelor de căutare, atrăgând astfel un trafic organic crescut și relevant. Printr-o combinație de tehnici on-page, off-page și optimizare tehnică, SEO ajută la îmbunătățirea clasamentului în căutări, oferind utilizatorilor o experiență mai bună și, în final, crescând performanțele site-ului. Respectarea bunelor practici SEO este esențială pentru a evita penalizările și a asigura o prezență online durabilă și eficientă.
Cuprins
- Ce este SEO tehnic?
- De ce este important SEO tehnic?
- Ce include SEO tehnic?
- Care sunt cele mai bune practici de optimizare tehnică SEO
- Cum te asiguri că site-ul tău este optimizat SEO tehnic?
Ce este SEO tehnic?
SEO tehnic reprezintă optimizarea aspectelor tehnice ale unui site web pentru a facilita indexarea și interpretarea corectă a acestuia de către motoarele de căutare, precum și pentru a asigura o experiență optimă pentru utilizatori.
Optimizarea SEO tehnică abordează elemente precum viteza de încărcare a paginilor, structura URL-urilor, compatibilitatea cu dispozitivele mobile, implementarea HTTPS pentru securitate, utilizarea corectă a sitemap-urilor XML și a fișierelor robots.txt și remedierea eventualelor probleme de indexare sau crawling.
Scopul SEO tehnic este de a crea o fundație solidă care să permită motoarelor de căutare să acceseze și să clasifice corect conținutul unui site, contribuind astfel la o mai bună poziționare în rezultatele căutărilor.
De ce este important SEO tehnic?
SEO tehnic este important pentru că face ca site-ul tău să fie ușor de accesat, interpretat și indexat de motoarele de căutare, ceea ce reprezintă un pas major pentru o bună clasare în rezultatele căutărilor.
Fără o bază tehnică solidă, chiar și un conținut excelent poate rămâne nevăzut de utilizatori, deoarece motoarele de căutare întâmpină dificultăți în accesarea și înțelegerea paginilor site-ului.
De asemenea, SEO tehnic influențează direct experiența utilizatorilor prin îmbunătățirea vitezei de încărcare, asigurând că site-ul este optimizat pentru mobil și garantând securitatea datelor prin implementarea HTTPS.
Toate acestea contribuie la o navigare mai ușoară, la o mai mare încredere a utilizatorilor și, în final, la creșterea traficului organic și a conversiilor.
Ce include SEO tehnic?
SEO tehnic include optimizările esențiale care îmbunătățesc accesibilitatea, performanța și securitatea unui site web.
Printre acestea, se numără:
- Viteza de încărcare a paginii
- Compatibilitatea cu dispozitivele mobile
- Securitatea site-ului (HTTPS, SSL)
- Structura URL-urilor
- Sitemap-ul XML
- Fișierul robots.txt
- Remedierea erorilor de crawling și indexare
- Structura de navigare și linking intern
- Structured data (datele structurate)
- Gestionarea redirecționărilor și erorilor 404
Care sunt cele mai bune practici de optimizare tehnică SEO
Cele mai bune practici de optimizare tehnică SEO se concentrează pe îmbunătățirea experienței utilizatorilor, asigurarea accesibilității site-ului pentru motoarele de căutare și creșterea performanței generale a site-ului. Aceste practici ajută la crearea unei fundații solide pentru un site bine optimizat, care să fie ușor de găsit și de utilizat.
Configurarea domeniului
Configurarea corectă a domeniului este esențială pentru a evita problemele legate de conținut duplicat și pentru a asigura securitatea utilizatorilor.
Pentru a confirgura corect un domeniu este important să ne asigurăm că toate versiunile posibile ale domeniului (cu sau fără „www”, cu sau fără „https”) redirecționează către o singură versiune canonică a site-ului. De exemplu, dacă cineva accesează „http://siteul-meu.ro”, ar trebui să fie automat redirecționat la „https://www.site-ul-meu.ro”, sau la varianta pe care o preferăm ca standard.
De asemenea, toate solicitările HTTP ar trebui redirecționate automat către versiunea HTTPS a site-ului. Acest lucru nu doar că protejează datele utilizatorilor, dar este și un factor de clasare în rezultatele motoarelor de căutare.
Aceste măsuri ajută la consolidarea autorității site-ului și la prevenirea confuziei motoarelor de căutare și a utilizatorilor în ceea ce privește versiunea corectă a domeniului.
Viteza de încărcare a site-ului web
Viteza de încărcare a site-ului web este un factor important în optimizarea SEO tehnică, deoarece afectează atât experiența utilizatorilor, cât și clasamentul în motoarele de căutare. Pentru a optimiza viteza de încărcare, este recomandat să:
- Utilizăm metode de compresie (Gzip), pentru a reduce dimensiunea fișierelor HTML, CSS și JavaScript
- Redimensionăm și comprimăm imaginile fără a pierde din calitate pentru a reduce timpul de încărcare
- Minimizăm numărul de cereri HTTP prin combinarea fișierelor CSS și JavaScript și eliminarea elementelor inutile
- Folosim un CDN pentru a livra conținutul site-ului din locații mai apropiate de utilizatori, accelerând astfel încărcarea (în anumite cazuri)
- Minimizăm și optimizăm codul neutilizat din fișierele CSS și JavaScript pentru a îmbunătăți performanța
Securitatea site-ului web (https și certificat SSL)
Securitatea site-ului web este un aspect foarte important, nu doar în ceea ce privește optimizarea tehnică SEO,
Pentru a îmbunătăți securitatea site-ului, pașii necesari sunt:
- Implementarea HTTPS – toate paginile site-ului sunt accesibile doar prin HTTPS, ceea ce înseamnă că datele transferate între utilizator și server sunt criptate și protejate
- Instalarea unui certificat SSL (Secure Sockets Layer) – confirmă identitatea site-ului și permite conexiuni securizate. Acest lucru nu doar protejează datele, dar și contribuie la o clasare mai bună în motoarele de căutare, deoarece Google favorizează site-urile securizate
Configurarea fișierului robots.txt
Prin intermediul acestui fișier, putem direcționa motoarele de căutare să indexeze sau să ignore anumite pagini sau secțiuni ale site-ului.
Câteva bune practici pentru configurarea fișierului robots.txt:
- Includerea paginilor esențiale – fișierul robots.txt permite accesul la paginile și secțiunile importante ale site-ului, care trebuie să fie indexate și disponibile utilizatorilor în rezultatele căutărilor
- Blocarea accesului motoarelor de căutare la paginile care nu trebuie să fie indexate – paginile de administrare, paginile de testare, paginile duplicat sau paginile care conțin informații sensibile
- Utilizăm Google Search Console pentru a verifica dacă fișierul robots.txt este configurat corect și nu blochează din greșeală pagini importante
Aceste măsuri te ajută să controlezi cum este accesat site-ul tău de către motoarele de căutare, optimizând astfel vizibilitatea paginilor relevante și protejând în același timp conținutul sensibil.
Structură și navigare ușoară
O structură și o navigare ușoară sunt necesare atât pentru motoarele de căutare, cât și pentru utilizatori, deoarece acestea asigură accesul rapid și eficient la conținutul dorit.
Pentru a optimiza structura și navigarea site-ului, este important să:
- Organizăm conținutul în mod logic – ierarhie clară a paginilor, cu categorii și subcategorii bine definite, astfel încât utilizatorii și motoarele de căutare să poată naviga cu ușurință
- Utilizăm meniuri clare și intuitive – includerea unui meniu de navigare care este ușor de găsit și de utilizat, cu linkuri către principalele secțiuni ale site-ului
- Optimizăm structura link-urilor interne – paginile importante sunt bine legate între ele prin link-uri interne, facilitând astfel accesul la diverse părți ale site-ului și ajutând motoarele de căutare să descopere și să indexeze tot conținutul
- Implementăm breadcrumbs – ajută utilizatorii să înțeleagă unde se află în structura site-ului și le permite să navigheze înapoi cu ușurință
Optimizarea structurii și a navigării ajută site-ul sa devină mai accesibil, îmbunătățind atât experiența utilizatorilor, cât și performanța SEO printr-o mai bună indexare a conținutului de către motoarele de căutare.
Structura URL
Structura URL-urilor este un alt factor important în SEO, influențând atât modul în care motoarele de căutare interpretează paginile, cât și experiența utilizatorilor.
Pentru a optimiza structura URL-urilor, este recomandat să:
- Folosim URL-uri descriptive, clare care includ cuvinte cheie relevante, care descriu în mod conținutul paginii
- Evităm utilizarea caracterelor speciale, folosind doar litere mici, cifre și cratime
- Menținerea unei structuri simple creând URL-uri cât mai scurte și directe. Un utilizator ar trebui să ajungă pe pagina de interes din maxim 3 click-uri. Exemplu: /smartphone/apple/iphone-15
- Utilizăm cratime pentru separarea cuvintelor în URL-uri, fiind sunt mai ușor de citit de către motoarele de căutare
- Menținem un format consistent al URL-urilor pe întreg site-ul pentru a asigura uniformitate și a preveni confuzii atât pentru utilizatori, cât și pentru motoarele de căutare
Erorile 404 (pagină negăsită)
Erorile 404, care apar atunci când o pagină nu poate fi găsită pe server, pot afecta negativ atât experiența utilizatorilor, cât și performanța SEO.
Pentru gestionarea corectă a erorilor 404, este recomandată:
- Personalizarea paginii 404 cu un format prietenos și util, care să includă un mesaj clar, link-uri către paginile principale și opțiuni de căutare, astfel încât utilizatorii să poată naviga în continuare pe site
- Monitorizarea erorilor 404 cu ajutorul Google Search Console
- Redirecționarea paginilor șterse cu un redirect 301 către o pagină relevantă, pentru a preveni erorile 404 și a menține fluxul de trafic. Redirecționările ar trebui făcute doar atunci când este necesar, spre exemplu în cazul în care o pagina a fost mutată la altă adresă
- Verificarea periodică a link-urilor
Implementarea datelor structurate (structured data)
Implementarea datelor structurate (structured data) este o practică importantă în SEO tehnic care ajută motoarele de căutare să înțeleagă mai bine conținutul paginilor web și să afișeze informații suplimentare în rezultatele căutărilor sub forma rich snippets. Datele structurate sunt un set de coduri adăugate în paginile web care urmăresc un format specific (de exemplu, JSON-LD) și sunt recunoscute de motoarele de căutare.
Implementarea unui sitemap XML
Un sitemap XML este un fișier care listează toate paginile importante de pe site-ul tău, ajutând motoarele de căutare să indexeze eficient conținutul.
Implementarea unui sitemap XML este foarte importantă pentru a ne asigura că toate paginile relevante ale site-ului web sunt descoperite și indexate. Totodată, ar trebui să ne asigurăm de faptul că sitemap-ul este actualizat periodic. De asemenea, trimiterea acestui fișier către motoarele de căutare prin Google Search Console sau Bing Webmaster Tools este o bună practică pentru a îmbunătăți acoperirea indexării.
Design responsive (compatibilitate cu dispozitivele de mici dimensiuni)
Un design responsive permite ca site-ul tău să se adapteze corect la diverse dimensiuni de ecran, oferind o experiență optimă de utilizare pe dispozitivele mobile. Motoarele de căutare favorizează site-urile mobile-friendly, așa că este important să implementezi un design care să funcționeze bine pe telefoane, tablete și alte dispozitive mobile.
Optimizarea crawl budget
Crawl budget-ul reprezintă numărul de pagini pe care un motor de căutare le accesează și le indexează pe site-ul tău într-o anumită perioadă. Optimizarea crawl budget-ului implică prioritizarea paginilor importante și reducerea accesului la paginile care nu aduc valoare SEO. Acest lucrul poate fi realizat prin gestionarea fișierului robots.txt, utilizarea corectă a etichetelor noindex pentru paginile care nu trebuie indexate și prin eliminarea conținutului duplicat.
Într-un articol recent al Search Engine Journal sunt prezentate trei moduri prin care Googlebot poate fi determinat să acceseze mai frecvent un site web:
1.Calitatea conținutului – Googlebot tinde să acceseze mai des site-urile cu conținut de calitate și util pentru utilizatori
2.Creșterea activității de publicare – publicarea frecventă a conținutului nou poate declanșa un crawling mai intens
3.Menținerea calității conținutului – menținerea unei calități constante a conținutului este esențială; o scădere a calității poate duce la o reducere a frecvenței de crawling
Optimizarea imaginilor
Imaginile joacă un rol semnificativ în experiența utilizatorilor, dar pot afecta negativ viteza de încărcare a paginilor dacă nu sunt optimizate corect. Optimizarea imaginilor implică compresia acestora fără a pierde din calitate, utilizarea formatelor moderne (WebP) și dimensionarea corectă a acestora. De asemenea, adăugarea atributelor alt descriptive ajută la accesibilitatea imaginii și la indexarea acesteia de către motoarele de căutare.
Utilizarea corectă a etichetelor canonical (canonical tag)
Eticheta canonical este folosită pentru a indica motoarelor de căutare versiunea preferată a unei pagini atunci când există mai multe versiuni similare sau duplicate. Utilizarea corectă a etichetelor canonical previne problemele de conținut duplicat și asigură că autoritatea SEO este concentrată pe pagina principală. Este important să se verifice și să se implementeze corect această etichetă pe paginile cu conținut similar.
Utilizarea corectă a redirecturilor
Redirecturile sunt esențiale pentru gestionarea paginilor care au fost mutate sau eliminate, fără a pierde traficul sau autoritatea SEO. Utilizarea corectă a redirecturilor 301 este necesară pentru a ne asigura că vizitatorii și motoarele de căutare sunt redirecționați către pagina corectă atunci când o pagină este mutată permanent. De asemenea, trebuie evitată utilizarea excesivă a redirecturilor în lanț (redirect chain), deoarece acestea pot încetini viteza de încărcare și pot crea confuzii motoarelor de căutare.
Cum te asiguri că site-ul tău este optimizat SEO tehnic?
Pentru a te asigura că site-ul tău este optimizat SEO tehnic ți-am pregătit o listă de întrebări la care să-ți raspunzi.
- Site-ul meu se încarcă suficient de repede?
- Site-ul meu este securizat cu HTTPS?
- Site-ul este complet optimizat pentru dispozitive mobile?
- Structura URL-urilor este clară și simplă? URL-urile sunt descriptive și ușor de înțeles?
- Am un sitemap XML actualizat și trimis motoarelor de căutare?
- Fișierul robots.txt blochează paginile care nu ar trebui să fie indexate?
- Cum îmi pot gestiona mai bine crawl budget-ul? Pot crește frecvența de postare, păstrând calitatea conținutului?
- Sunt configurate corect etichetele canonical?
- Redirecturile 301 sunt implementate corect?
- Imaginile de pe site sunt optimizate pentru web? Am adăugat atribute alt pentru toate imaginile?
- Am o pagină 404 personalizată?
- Am implementat date structurate relevante pentru conținutul site-ului?
Bibliografie
- Google Developers – https://developers.google.com/search/docs/crawling-indexing/large-site-managing-crawl-budget
- Google Developers – https://developers.google.com/search/docs/crawling-indexing/sitemaps/build-sitemap
- Yoast SEO – https://yoast.com/what-is-structured-data/
- Search Engine Journal – https://www.searchenginejournal.com/3-ways-to-make-googlebot-crawl-more/524049/
- Search Engine Journal – https://www.searchenginejournal.com/seo-responsive-web-design-benefits/211264/